De-a lungul vieții, am întâlnit mulți oameni convinși că au trăit o viață unică, de roman, încât am ajuns să cred că este foarte greu să vorbești obiectiv despre tine. Cu toate acestea, timpul mi-a demonstrat că, daca știi să extragi esența, dacă înțelegi ce îi interesează pe ceilalți să știe despre tine, ce anume din ce ești tu vine în întâmpinarea nevoilor lor pentru a le rezolva, atunci ai găsit cheia.
Sunt Cristina Norocel și, de când mă știu, lucrez în marketing, un domeniu în care obosești mult, dar de care nu te saturi niciodată pentru că e extrem de dinamic și de ofertant. Dar, oricât de multe fațete și valențe ar avea, marketingul se va sprijini mereu pe câțiva piloni de bază pe care creativitatea țese mereu nestingherită noi și noi „veșminte”. Or, tocmai acești piloni îi stiu eu pe de rost.
Fascinată de această frumusețe, flexibilitate și putere creativă pe care o solicită marketingul, după multe succese și eșecuri, am atins nivelul de consultant în marketing.
Această calitate a mea, de consultant în marketing, consider eu că este acel ceva care poate veni în întâmpinarea nevoilor tale, care te poate ajuta să te dezvolți și să te susțină pe drumul tău în carieră, fie că vrei să devii un angajat de top, un freelancer de succes sau un antreprenor recunoscut în mediul său de business.
Pe scurt, din punct de vedere profesional, mă caracterizez prin:
Mai mult decât atât, sunt membră în diverse comunități de business în care prestez muncă voluntară, special pentru a mă familiariza cu cât mai multe perspective, dar și a descoperi problemele antreprenorilor de la noi, ceea ce îmi asigură totodată și un background excelent pentru a-mi extinde networking-ul și a mă dezvolta continuu. Colaborez cu revista Cariereonline, unde scriu despre subiecte de interes general din domeniul în care activez, iar în timpul liber, mă dedic pasiunii mele pentru studierea Holocaustului.
Aș avea, desigur, multe altele de spus despre mine, însă cred că cel mai important este să știi că iubesc ceea ce fac și că sunt oricând bucuroasă să îmi pun la dispoziția ta cunoștințele pe care le dețin, precum și întreaga experiență acumulată, astfel încât întâlnirea cu mine să fie și pentru tine o adevărată bucurie și să te ajute să îți duci la îndeplinire cu succes planurile de carieră pe care le ai.
Sunt membră în comunitățile de business: CONAF, MORE Networking și Dynamic Business Connections.
În anul 2016, am fondat agenția de marketing și comunicare MarketingFX Concept, dedicată creării de strategii inovatoare și eficiente pentru dezvoltarea brandurilor. Cinci ani mai târziu, în 2021, am devenit partener în agenția Marketing Plus Performance, extinzându-mi expertiza în domeniile marketingului, brandingului și comunicării pentru a oferi soluții integrate și personalizate clienților noștri.
Abia aștept să lucrăm împreună. Sunt sigură că vom face o echipă excelentă.
Social Media
Resurse gratuite
Obtine ebook-urile gratuite si dezvolta-ti brandul personal si afacerea ca un profesionist
DESCARCĂ GRATUIT EBOOK-UL!