Cinci pasi rapizi de diagnosticare a unui brand personal la inceput de an

brand personal la inceput de an 1

E inca inceput de an si, in timp ce unii au reintrat rapid in ritmul vietii cotidiene, altii inca lucreaza la rezolutii. Povestea aceasta cu rezolutiile, destul de noua in cultura romanilor, este una supusa controverselor. Sunt oameni care le detesta si le considera o prostie si oameni care le iau in serios, chiar daca li s-a demonstrat in timp ca nu se tin mereu de ele.

Ca iti plac sau nu rezolutiile este irelevant. Fiecare face dupa cum simte. Totusi, oamenii de succes au demonstrat ca este important ca, dupa un timp, sa iei o pauza si sa te uiti la ce realizari ti-ai planificat intr-un timp dat si ce ai reusit sa si faci in mod concret. Poti detesta rezolutiile, dar nu te poti sustrage de la acest proces de autoanaliza si repozitionare in functie de „diagnosticul” pe care ti l-ai pus, daca vrei sa stii unde te afli in construirea unui brand personal la inceput de an, fata de linia de sosire pe care cu ochii mintii ai scris la un moment dat „Succes”.

Pentru ca oamenii interactioneaza cu alti oameni, inclusiv sau mai ales in mediul de afaceri, ia o pauza din tot ce faci si vezi unde te situezi tu si cum stai cu brandul personal. Nu porni de la premisa ca ti-ai creat deja un brand personal si nu mai ai ce sa investesti in el. Aminteste-ti zicala aceea conform careia singura constanta in viata e schimbarea. Asta inseamna inclusiv ca azi esti „pe val”, dar maine ai cazut in uitare.

Iti place sau nu, la brandul personal trebuie sa muncesti permanent. De aceea, iti propun:

Cinci pasi rapizi de diagnosticare a unui brand personal la inceput de an

1. Evalueaza ce transmiti ca faci – Pitch Elevator

Un brand personal ca la carte se bazeaza si pe priceperea de a-i ajuta pe altii sa inteleaga in doar cateva secunde la ce esti bun si ce stii sa faci. In engleza se foloseste pentru asta sintagma „Pitch Elevator” care inseamna ca trebuie sa stii sa „te vinzi” rapid cuiva, intr-un timp la fel de scurt cat ti-ar lua sa convingi pe cineva in lift de calitatile si abilitatile tale. Asadar, asigura-te ca, prin ceea ce afirmi despre tine si prin felul in care te prezinti, reusesti sa faci omul sa inteleaga pe loc daca poate, vrea si merita sa lucreze cu tine. Daca simti ca te-ai pierdut in detalii, rectifica.

2. Fotografia de profil este actuala?

Nevoia asta de a arata mai bine, de a fi mereu tanar, de a avea un look perfect etc. ii face pe unii sa isi mentina la profil fotografii vechi, care nu mai au nicio legatura cu infatisarea lor actuala. Chiar daca vorbim de relatii profesionale, in care teoretic nu conteaza cum arati, o fotografie veche de profil este la fel de dezamagitoare cum este una cu filtre pe un site de dating. Sa te arati asa cum esti inseamna sa fii un om asumat. Daca incerci sa iti falsifici imaginea, risti in mod cert sa creezi impresia de persoana in care nu se poate avea incredere totala. Detaliile fac diferenta, asa ca mai bine pune o poza cu tine asa cum arati azi si sigur vei avea numai de castigat.

3. Fa o analiza a eforturilor depuse in social media

Probabil ca unul dintre demersurile intreprinse de tine pentru realizarea unui brand personal de succes este si prezenta in social media. Daca ai fost activ(a) in online, analizeaza putin datele. Incearca sa-ti dai seama de la ce nivel ai plecat, unde ai ajuns, ce resurse ai investit, ce a mers si ce nu, dar mai ales cat de multumit esti de acest aspect in prezent. Daca te întrebi cum anume faci concret aceste lucruri, poti incepe prin a verifica ce postari au fost mai apreciate, ce a devenit viral sau ce anume a ramas fara niciun engagement. Indiferent de reteaua pe care te promovezi, este crucial sa stii cum stai la nivel de popularitate si credibilitate. Cum spuneam, detaliile fac diferenta si te ajuta sa iesi mereu in evidenta.

brand personal la inceput de an

4. Vezi cum stau competitorii tai!

E adevarat ca ceea ce conteaza cel mai mult este sa fii bun si sa ai incredere in tine, dar este aproape imposibil sa activezi pe o piata fara sa stii cum merge ea si ce fac ceilalti. Sa stii ce se intampla in domeniul tau inseamna sa stii cum sa actionezi mai departe. Afla care sunt trendurile, ce subiecte sunt la moda, ce asteptari mai au oamenii si cum raspund competitorii tai la ele si asa mai departe. Acesta este inca un motiv important pentru a face o diagnoza de brand personal la inceput de an.

5. Gaseste timp sa scrii!

Scrisul nu este chiar un punct forte pentru orice om, insa el conteaza destul de mult. Nu iti cere nimeni sa scrii ca Tolstoi sau Cartarescu pentru a avea content de distribuit. Important este sa vrei si sa iti faci timp pentru asta. O postare bine gandita, un articol de specialitate bine documentat si argumentat, o informatie esentiala in business transmisa in cuvinte simple si clare ar putea fi destul cat sa tii oamenii aproape. In online, oamenii nu cauta literatura. Asta gasesc la biblioteca si in librarii. Scrie deci pragmatic si fii util prin ceea ce impartasesti, dar fa-ti timp sa scrii constant.   

Desigur, in demersul tau de a face bilantul rezultatelor obtinute la nivel de brand personal, la inceput de an poti face mai mult, dar daca incepi cu aceste cinci puncte, sau faci macar atat, vei stii sigur unde te afli si de unde sa pornesti in acest nou an. Si, cel mai important, vei putea sa iti setezi noi obiective. Asa ca spor la treaba!

La Multi Ani!

Pentru cei pregătiți să-și ducă afacerea la nivelul următor, am o veste bună!

Am pregătit servicii speciale, concepute pentru a accelera creșterea și a transforma modul în care faci marketing.

Acum este momentul să-ți optimizezi afacerea și să deblochezi noi oportunități.

Pentru inspirație și informații lasă-mi adresa ta de email.

Urmărește-mă și pe:

Intra in contul tau

DESCARCĂ GRATUIT EBOOK-UL!