Cum abordezi campaniile de toamnă dacă lucrezi la brandul tău personal

Deși unii mai sunt încă în vacanță, oficial vara s-a încheiat. E momentul să ne întoarcem la treabă și să ne mobilizăm cât mai repede ca să fim eficienți. De altfel, toamna este un moment care nici nu îți permite să mai pierzi vremea pentru că este în sine un sezon aglomerat pentru mai toate companiile. Implicit, este și sezonul lucrului la brandul tau personal.

La case mai mari, ca să mă exprim așa, încep deja pregătirile pentru a profita la maxim de această perioadă. Unii inițiază campania Back to School (care e deja în derulare), alții, Festivalul Recoltei, Halloween, Black Friday și așa mai departe. Dacă ești antreprenor de puțin timp și nu ai obișnuința derulării de campanii, dar ai vrea să totuși inițiezi una, iată câteva sugestii care te-ar putea ajuta:

Planifică în detaliu

Pentru orice campanie de marketing, planificarea este cheia succesului. Poți începe prin a-ți stabili câteva obiective clare pentru această perioadă. Că e vorba de creșterea vânzărilor, că vrei să generezi leads sau să-ți consolidezi brandul tău personal, fă cumva și stabilește-ți exact ce dorești să obții.

Analizează-ți publicul țintă

Pentru ca o campanie să aibă efectul scontat, este esențial să știi cui i-o adresezi. Nu poți să faci campanie Back to School pentru oamenii care nu au copii, de exemplu. Identifică preferințele, comportamentele și nevoile clienților tăi pentru a dezvolta mesaje personalizate și strategii de marketing adaptate. Altfel faci campania degeaba.

brandul tau personal

Vezi cum stai cu prezența online

E deja clișeu să tot spui că trăim în era digitală și că prezența masivă în online e crucială, dar eu o spun totuși așa, ca reminder. Dacă ai un site, vezi cât de bine este el optimizat SEO, iar dacă ai conturi pe rețelele sociale, asigură-te că sunt mereu active și că paginile respective n-au murit. Marketingul pe rețelele sociale și E-mail marketingul te pot ajuta să îți atingi mult mai eficient publicul și să faci din brandul tău personal unul actual și bine poziționat.

Creează conținut atractiv pentru brandul tău personal

Spun cu fiecare prilej pe care îl am că furnizarea de conținut valoros este ca ploaia în deșert pentru un brand personal. Dacă nu știi ce să scrii, nu face din asta un motiv de a-ți îngropa afacerea sau brandul personal. În zilele în care te părăsește inspirația, poți pur și simplu să-i dai Share unui articol și ai rezolvat problema – el te poate ajuta să atragi atenția și să construiești  încrederea oamenilor în brandul tău.

Monitorizează constant și adaptează din mers

Campaniile care funcționează sunt urmărite atent. Nu știi din capul locului cum reacționează oamenii la ele, așa că, dacă vrei să fii sigur că ai făcut ce trebuia, e bine să urmărești reacțiile și să încerci să testezi ce altceva merge în locul a ceva ce nu a mers.

Concluzie:

Dacă înainte lumea spunea că toamna se numără bobocii, acum putem spune că toamna e sezonul campaniilor. Adună-ți forțele, lasă relaxarea în urmă și mobilizează-te pentru următoarea etapă din viața businessului pe care îl desfășori și planifică-ți brandul personal. Imediat trec cele trei luni și intri într-o nouă fază de vacanță. Fă deci treabă cât e lumea pe fază!

Pentru cei pregătiți să-și ducă afacerea la nivelul următor, am o veste bună!

Am pregătit servicii speciale, concepute pentru a accelera creșterea și a transforma modul în care faci marketing.

Acum este momentul să-ți optimizezi afacerea și să deblochezi noi oportunități.

Pentru inspirație și informații lasă-mi adresa ta de email.

Urmărește-mă și pe:

Intra in contul tau

DESCARCĂ GRATUIT EBOOK-UL!